Cetatea Colt, asezata pe o stânca la intrarea în defileul Râusorului, este semnalata documentar din sec. XIV. Ea a apartinut familiei cneziale Cândea din Râu de Mori. Ridicata în scopuri de aparare, cetatea nu a îndeplinit niciodata acest rol. Cetatea Colt pare mai degraba un loc de refugiu romantic. Sub zidurile cetatii nu a avut loc nici o batalie. Cu toate astea, dupa 600 de ani de la zidirea ei, cetatea a fost martorul mut al unei adevarate batalii împotriva destinului, batalie care avea sa o faca mai celebra decât toata istoria ei de pâna atunci. Aici s-a consumat una dintre cele mai duioase si mai secrete povesti de dragoste, al carei erou a fost însusi Jules Verne.

Viata romancierului Jules Verne nu a fost întotdeauna plina de succese. Dupa câtiva ani de esecuri si lipsuri materiale, într-o buna zi, steaua succesului a stralucit si deasupra tânarului Verne. Întâlnirea

întâmplatoare cu Dumas-tatal avea sa-i deschida scriitorului francez drumul catre o cariera literara plina de satisfactii. Viata lui seamana destul de bine cu a eroilor sai de roman. A fost de multe ori îngenunchiat de lipsuri materiale, tratat cu neâncredere, dar când a reusit sa se impuna ca romancier, lumea era la picioarele lui. Jules Verne era considerat un barbat atragator. Daca la asta se mai adauga si laurii succesului, putem crede descrierea facuta scriitorului de catre Georges Bastard în 1883 : "…Jules Verne... A primit avalanse de scrisori, epistole amoroase si bilete parfumate. Cunosc chiar femei încântatoare, cinstite se întelege, care, acum mame de familie, au ars odinioara de dorinta de a-i scrie, direct, cu naivitate, pentru a-i cere fotografia. Tânar, trecea drept un barbat frumos."

      Oricât de generoasa a fost soarta cu marele romancier, oricât succes a avut la femei, esecurile sentimentale l-au urmarit întreaga viata. Înafara de sotia lui Honorine, toate femeile pe care JuVerne le-a iubit, au încheiat povestea de dragoste casatorindu-se cu altcineva. În ciuda deziluziilor pe care i-a fost dat sa le traiasca, Jules Verne a ramas acelasi incurabil îndragostit, sensibil la frumusetea si gingasia femeilor din viata lui. Cu toate astea, nici atractia pentru femei deosebite si nici chiar romanticele lui iubiri nu l-au determinat sa acorde femeilor un rol mai important în actiunea romanelor sale. În 1895 el declara unei ziariste engleze ca : " Amorul este o pasiune absorbanta care nu lasa decât putin loc pentru alte lucruri în inima omului. Eroii mei au nevoie de toate facultatile lor, de toata energia, si prezenta unei tinere si fermecatoare femei în jurul lor i-ar fi împiedecat sa realizeze giganticele proiecte "… O singura exceptie avea sa confirme regula - " Castelul din Carpati ". O femeie a încalcat principiul reusind sa se insinueze în opera scriitorului fara ca nimeni sa-i cunoasca identitatea cu precizie. O singura data Jules Verne si-a abandonat principiile, iar asta avea sa-l coste foarte mult.
      Criticul literar Marcel Moré a ajuns la concluzia ca trei femei au marcat viata prozatorului. Prima a fost verisoara lui Caroline, apoi Honorine cu care s-a casatorit si a treia… o femeie enigmatica despre care nimeni nu a indraznit sa se refere cu exactitate, dar care a lasat urme definitive în viata romancierului.

     Istorii uitate

      Jules Verne a lasat în urma o opera fabuloasa. El a scris 90 de romane. Despre romancierul francez nu au întârziat sa apara speculatii, unele în dorinta de senzatie, altele rautacioase. Zvonurile au mers o vreme atât de departe încât s-a lansat presupunerea ca Jules Verne nu ar fi parasit niciodata Franta si ca romanele sale sunt rodul unei documentatii minutioase din alte lucrari si a unei puteri de anticipatie iesita din comun. Altii au afirmat ca prolificul autor este de fapt un colectiv de scriitori care reusesc sa scrie atât de multe romane. Chiar si dupa moartea lui, au existat presupuneri ca opera postuma, ar fi scrisa ulterior de cei care profita de celebritatea romancierului. Enigmele care se învârt în jurul "Castelului din Carpati" sunt mai numeroase decât toate celelalte care s-au nascut în jurul romanelor scrise de Jules Verne.      
Autorul marturiseste ca el imagineaza o actiune a romanului în timp ce studiaza lucrari geografice, documente, marturii istorice, dupa ce imaginatia lui a fost suficient alimentata cu informatiile necesare construirii unei povestiri. De data asta, povestirea s-a nascut în urma altei povestiri în care însusi autorul a fost implicat. Biografii lui, în parte rude ale scriitorului, nu s-au încumetat niciodata sa ridice prea mult valul de mister care înconjoara "Castelul din Carpati".      
Asa cum mentioneaza chiar autorul în prefata romanului, despre Transilvania au scris atât geograful francez Elisée Reclus, cât si August de Gérando, lucrari pe care cu siguranta le-a citit. Au existat si exista înca pareri controversate în legatura cu vizita romancierului francez în Transilvania. Multi, continua sa sustina ca Jules Verne nu a parasit niciodata Franta. Si totusi...

      O chema Luiza
      Jules Verne a fost proprietarul mai multor iahturi cu care a facut calatorii în Marea Nordului si Mediterana. A existat o perioada între 1882 si 1886, când scriitorul nu a folosit iahtul si nici un biograf nu a lamurit deplin unde a calatorit în aceasta perioada. Exact în intervalul de timp mentionat cineva se întorcea în satul natal de pe meleagurile Transilvane, la Homorod (lânga Brasov). Era o femeie despre care se stiau destul de putine lucruri. Viata ei a cunoscut schimbari spectaculoase în 1862, când la vârsta de 17 ani s-a hotarât sa fuga din sat lasând balta pregatirile de nunta pe care parintii ei începusera sa le faca. O chema Luiza. Luiza Teutch, o adolescenta care la 17 ani îsi ia lumea în cap si fuge de acasa chiar în preziua nuntii, nu era decât la începutul unei existente care avea sa o faca celebra.

      Cei mai frumosi ani
      Perioada anilor 1872 - 1886 a fost apogeul gloriei verniene. Dar cei apropiati scriitorului observau cum treptat se retragea în sine, gasindusi refugiul într-o legatura sentimentala cu o femeie necunoscuta. Nici unul dintre biografii scriitorului francez nu a reusit sa descopere cine i-a fermecat viata pâna în 1885. Nimeni nu stie cu exactitate când a început legatura lui Jules Verne cu femeia pe care în secret o numea " unica sirena ". În ciuda faptului ca biografa Margueritte Allotte de la Fuÿe se înrudeste cu scriitorul, sau ca ultimul lui biograf este Jean-Jules Verne, nepotul lui Jules Verne, nici unul dintre ei nu a descifrat povestea de dragoste care a lasat urme atat de adânci. Chiar si sotia prozatorului spunea cu tristete ca sotul ei îi " scapa printre degete ". Grija cu care au circulat informatiile în interiorul familiei si mai ales tacerea misterioasa a prozatorului a pastrat secretul legaturii cu "unica sirena". Dupa discretia cu care sunt ocolite acest aspecte în museul de la Amiens, cred mai degraba ca nu s-a dorit niciodata sa se spuna mai mult.
      Publicistul Simion Saveanu, în cartea " Pe urmele lui Jules Verne în România ", aparuta la Editura Albatros, lanseaza ipoteza ca scriitorul francez între anii 1878 si 1886, a calatorit împreuna cu Luiza în Transilvania. Unii exegeti ai operei verniene accepta ca Luiza i-ar fi putut da scriitorului informatii despre locuri din Transilvania, dar exclud ipoteza unei calatorii. Citind romanul si cunoscând locurile, nu poti sa nu observi ca descrierea spatiului în care se petrece actiunea romanului este cu mult mai exacta decât în urma unei simple lecturi. Nici chiar lucrarile lui Reclus sau Genaro nu puteau sa-i ofere atâta bogatie de detalii. În constructia actiunii, în numirea personajelor, dar si în descrierea locurilor, asa cum îi sedea în obicei, Jules Verne a criptografiat o multime de nume si a combinat mai multe detalii geografice. La fel, între personaje sunt el, Luiza si sotul ei Müller
      Podisul cu care se învecineaza castelul, se numeste Orgall, pe care foarte usor l-am putea numi Gorgan, un loc cunoscut lânga Vulcan. Învatatorul satului se cheama Hermod, care te duce cu gândul la Homorod, satul de bastina al Luizei. Jupânul Koltz ,seful satului si fricosul Patak nu lasa nici un dubiu ca este vorba despre cetatea Colt de lânga Râu de Mori, iar Patak nu este altceva decât traducerea în maghiara a cuvântului Râusor. Trecând peste asemanarile toponimice atât de bine explicate de catre scriitorul Ion Hobana în lucrarea " 20 000 de pagini în cautarea lui Jules Verne ", ca si demonstratia asemanatoare pe care o face Simion Saveanu, am avut ocazia sa aflu si alte amanunte care intaresc supozitia ca scriitorul a trecut prin aceste locuri. Este evident ca nu numai cetatea Colt se potriveste cel mai mult cu descrierile scriitorului. Chiar si mica biserica se afla pe locul unde o descrie autorul. Dimensiunile cetatii sunt mult mai mici, dar daca le combinam cu cetatea de la Rupea, o localitate situata la 5 kilometri de Homorod (aproape de Brasov), descoperim ca si în aceasta privinta, Jules Verne a facut un "colaj" realizând o imagine convenabila pentru desfasurarea actiunii. Tinând seama de faptul ca romanul a fost scris la câtiva ani dupa presupusa calatorie, poate ca memoria afectiva a scriitorului a contopit multe detalii. Dar este un argument în plus ca ele au fost vazute si " traite " de autor. Cercetând locurile din preajma satului Râu de Mori unde se afla cetatea Colt, am aflat de la oamenii din sat ca de mult se povestea despre un tunel subteran care leaga cetatea de satul Brazi aflat pe valea Râului Mare. O parte a tunelului se mai zareste si astazi deasupra coloniei muncitoresti. Pe acolo a imaginat Jules Verne ca avea sa fuga Orfanik dupa distrugerea castelului.
      Doamna Ines Cazacu din Râu de Mori povesteste ca pe vremuri, la poala cetatii era o cocheta cladire din lemn cu etaj, numita " casa vânatorilor ". Oare nu aceasta a fost casa unde Jules Verne a poposit înpreuna cu Luiza numindu-l în roman "hanul evreului Ionas ", la fel cum Franz de Telek a locuit aici împreuna cu sevitorul Rotzko ? Singur, sau insotit de cineva, Jules Verne nu ar fi putut sa descopere aceste amanunte, decât trecând prin aceste meleaguri. Sentimentele pe care cei doi îndragostiti le împartaseau de mai multa vreme, s-au dezlantuit aici la mii de kilometri departare de privirile indiscrete. Au fost poate singurele clipe de fericire deplina.Probabil, ca in mintea scriitorului a încoltit ideea unui nou roman care trebuia sa exprime deznadejdea cu care cei doi pentru scurta vreme îsi traiauclipele de libertate. Luiza era casatorita din 1878 cu Gustav Muller, caruia la întoarcere, Jules trebuia sa-i abandoneze "unica sirena". Un barbat cu 16 ani mai tânar decât el ! Probabil asa s-a nascut ideea tristei povestiri de dragoste a "Castelului din Carpati ", dar ea a ramas multa vreme ascunsa în sufletul romancierului pâna cînd si-a gasit expresia literara. Nu exista nici un document care sa ateste trecerea scriitorului francez pe meleagurile noastre. Simion Saveanu, în cartea "Pe urmele lui Jules Verne în România", îl citeaza pe publicistul si dramaturgul de limba maghiara Hajdu Zoltan, care în 1978 declara ca în copilarie a vazut într-un vechi periodic ilustrat, o fotografie facuta cu ocazia vizitei scriitorului francez în Transilvania. Din pacate, acel periodic nu a fost gasit pâna acum.

      Agonia unei mari iubiri
      În 1881 Luiza împreuna cu familia ei pleaca definitiv la Bucuresti. Pâna în 1886 între ea si Jules Verne a circulat o intensa corespondenta. Nimeni din familia lui Jules nu îndraznea sa-i scotoceasca prin arhiva personala pe care o pazea cu strasnicie, iar Luiza a pastrat scrisorile strânse într-un pachet si dosite intru-un scrin. În 1886 legatura subtire pe care epistolele nu o mai puteau mentine, s-a rupt definitiv. Suferinta lui Jules nu a trecut neobservata. Cei apropiati scriitorului au interpretat disparitia " unicei sirene " din viata lui ca fiind rezultatul mortii acesteia. Din acel an a urmat o perioada neagra a biografiei scriitorului, din care nu si-a mai revenit niciodata. Lucrurile s-au agravat prin moartea mameiscriitorului, a prietenului si editorul sau Pierre-Jules Hetzel si mai ales în urma unui atentat care i-a produs o infirmitate permanenta. Luiza Teuch a lasat nepoatelor sale scrisorile de dragoste cu indicatia expresa sa nu le deschida numai dupa moartea ei. Cu timpul, adulterul bunicii nu mai interesa pe nimeni, iar scrisorile au zacut ani în sir aruncate pe fundul unui sertar, într-un scrin. Prin 1944 scrinul a fost vândut cu tot cu scrisori încheind în cea mai tacuta penumbra, povestea unei iubiri disperate. Urmasii Luizei traiesc în Bucuresti, în Germania, în Franta si în Elvetia. Familia Luciei Angela Dudescu din Bucuresti pastreaza câteva lucruri ramase de la bunica lor, care spunea ca le-a primit în dar de la Jules Verne : un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor lui Jules Verne, citeva volume din Calatorii extraordinare.